bijuterii argint organizare depozitare curatare bijuterii MIC

Îngrijire bijuterii și depozitare

Te poți îndrăgosti cu adevărat de o bijuterie!

Și asta sperăm că ți se va întâmpla și ție atunci când vezi prima oară o bijuterie de la noi.

Și atunci când iubești ceva, vrei să îl ai alături de tine pentru totdeauna și să rămână mereu pe cât de perfect era în prima zi, nu-i așa?

Ei, nu se nimic nu poate rămâne ca la început însă putem să îți oferim câteva sfaturi despre îngrijirea bijuteriilor și despre cum să le depozitezi ca să le păstrezi cât mai mult timp frumoase. Sunt lucruri simple și ușor de aplicat. Dacă urmezi sfaturile noastre poți să prelungești viața bijuterilor tale. De asemenea, aici vei găsi și informații despre ce tipuri de bijuterii avem și specificațiile fiecăruia.

Dar, oricât de mult ai vrea să păstrezi o bijuterie ca nouă, nu ezita să o porți! Ele nu o să îți aducă plăcere dacă le păstrezi închise în cutiuța lor. Poartă-le și bucură-te de ele!

Ce fel de activități pot să afecteze bijuteriile

Argintul oxidează ca proces natural, atunci când intră în contact cu uleiurile de pe pielea noastră și poate să capete o culoare neagră sau gălbuie, ceea ce face ca bijuteriile de argint să își poată pierde din luciul inițial; pietrele, perlele și cristalele pot să se desprindă sau pot să fie afectate de șocuri, temperatură, lumina soarelui și nu numai; emailul aplicat se poate ciobi sau zgâria…

În plus, poluarea și praful din mediu se depun pe bijuterii chiar și atunci când le purtăm și le îngrijim așa cum trebuie, indiferent de metalul din care sunt realizate și de finisaj. Orice ai face, bijuteriile sunt afectate și de timp… Așa că trebuie să ai grijă de ele măcar din când în când, dacă vrei să te poți bucura de ele mai mult timp.

În general evită să lași bijuteriile să între în contact cu apa și cu substanțe chimice de orice fel. Scoate-le aunci când faci baie, când faci curat sau când speli vasele (ceramica poate și să zgârie bijuteriile). Nu purta în niciun caz bijuteriile la bazinele de înot.

Evită să îți pui bijuteriile înainte să te machiezi sau înainte să te parfumezi. În plus, atunci când mergi la saloanele de înfrumusețare ai grijă să îți scoți bijuteriile dacă există posibilitatea să între în contact cu diferite substanțe. De exemplu, la coafor, dacă urmează să te vopsești, scoate-ți înainte cerceii.

Pe lângă toți factorii externi, bijuteriile tale pot să fie afectate și de transpirație. Încearcă să nu porți bijuteriile la sala sau dacă ieși la alergat. Iar după o zi în care ai transpirat sau ai stat în umezeală șterge bijuteriile înainte să le depozitezi.

Știm că vrei să faci senzație pe plajă, însă sarea de mare, nisipul și soarele pot și ele să afecteze bijuteriile. Soarele poate să decoloreze pietrele.

În general evita și să îți pui bijuteriile înainte să te îmbraci sau dezbraci, că să nu le agăți. Asta este valabil și când te coafezi. Scoate înainte cerceii și colierele că să nu le agăți cu peria. De asemenea, evită să dormi cu bijuterii.

Cum să cureți bijuteriile

Pentru toate tipurile de bijuterii este bine să folosești o cârpă din bumbac 100% moale că să le ștergi înainte de depozitare, de preferat din cele speciale pentru curățarea bijuteriilor. Nu aplica niciodată o forță mare, ci umblă delicat cu ele. La bijuteriile fără pietre poți să folosești și o periuță cu dinți moi.

Ai grijă deosebită atunci când cureți bijuterii cu pietre sau perle. Unele tipuri de pietre sau perle se pot zgaria foarte ușor iar în funcție de tipul de atașare, pot să se desprindă dacă le forțezi sau le agăți.

Dacă bijuteriile tale din argint sunt foarte murdare, le poți lasă la înmuiat 15-20 de minute în apă călduță și apoi să le ștergi cu o cârpă sau o periuță moale. Poți folosi și vechiul truc al pastei de dinți pentru bijuteriile de argint simple. Argintul este un metal moale care se poate zgăria destul de ușor.

Ai grijă și la frecvența cu care cureți bijuteriile, indiferent de material. Și aceasta le poate afecta cu timpul. Ai grijă să le cureți după ce le-ai folosit în condiții neobișnuite, ca cele pe care ți le-am spus mai sus. Nu ai de ce să cureți bijuteriile dacă nu le folosești și dacă sunt depozitate corect.

În cazul bijuteriilor de argint placate cu rodiu, ai o grijă deosebită. Nu curăța bijuteriile acestea cu chimicale, nici măcar cu pastă de dinți. De asemenea, folosește doar cârpe moi pentru a le curăța sau usca și niciodată materiale abrazive. Le poți clăti cu apă călduță și cu cel mult un săpun de vase cu formulă ușoară. În plus, nu pune bijuteriile de argint placate cu rodiu în curățătoare ultrasonice.

Bijuteriile din inox sau oțel inoxidabil sunt mai ușor de întreținut față de cele din argint și sunt mai durabile. Însă merită și acestea atenție din partea ta dacă vrei să le păstrezi o perioadă mai îndelungată. Le poți curăța cu apă călduță și detergent de vase cu o formulă mai ușoară și să le usuci cu o cârpă moale de bumbac. Ca și în cazul celorlalte tipuri de bijuterii, evită contactul bijuteriilor tale din inox cu chimicale.

În cazuri speciale, dacă ai o bijuterie care are nevoie de curățare mai deosebită sau o bijuterie antică, ori cu piatră prețioasă, noi îți recomandăm să te informezi înainte despre tipurile de substanțe cu care se poate curăța. Sau chiar mai bine, să mergi la un bijutier. Poți să îți achiziționezi o soluție specială de curățat bijuterii, mai ales pentru cele de argint.

Bijuteriile negre: în general bijuteriile negre pe care le vei găsi la noi pe site, sunt placate cu rodiu, însă putem avea și bijuterii placate cu rutheniu sau colorate cu email, sau bijuterii la care culoarea neagră este dată de procesul de oxidare (fără nichel sau alte substanțe periculoase pentru piele). Ai mai mare grijă cu acestea, deoarece pe bijuteriile negre orice zgârietură iese în evidență mai puternic decât pe argintiu. Aplică la aceste bijuterii metodele de curățare specifice bijuteriilor placate cu rodiu.

Culoarea neagră a bijuteriilor din argint durează între 3 luni și 1 an. Bineînțeles că această durată depinde și de cum este îngrijită bijuteria, de cum și cât timp este purtată bijtuteria (un inel o să fie afectat mai repede în raport cu un colier). De asemenea, placarea (nu doar cea a bijuteriilor negre, placarea in general) are durabilitatea influențată și de cât de gros este stratul aplicat și de câte straturi sunt aplicate. 

Cum să depozitezi bijuteriile

În primul rând, păstrează bijuteriile în cutii închise sau în săculeți textili moi deoarece praful se depune pe ele.

În cutia de bijuterii, ele nu ar trebui să se atingă sau să se poata lovi unele de altele. Există posibilitatea să se zgârie unele pe celelalte sau chiar să apară crăpături pe pietre și cristale.

Fiecare piesă ar trebui păstrată separat într-un compartiment dedicat. Dacă îți depozitezi bijuteriile într-o tăviță specială sau în cutii cu sertare, ai grijă să stea la distanță unele de altele și să nu se lovească.

O cutie sau o tăviță de bijuterii ideală are interiorul tapițat cu un material moale, precum satinul sau mătasea dar merge orice material textul, iar acum este la modă și pluta.

Ai grijă la coliere, mai ales la cele cu pandantiv sau la lănțișoarele duble, așează-le în așa fel încât să nu se încurce sau să se înnoade. Ideal este să ai un spațiu în care să le poți așeza pe lungime sau să le poți agața vertical pe un tablou special. (În cazul unui tabou vertical de depozitare, ai grijă să nu îl așezi pe suprafețe mobile, precum ușile, ca sa nu se lovească bijuteriile unele de altele când se mișcă tabloul).

Când pleci în vacanță evident că nu este o variantă să iei cu tine cutia de bijuterii și nici nu este indicat, însă nici nu poți pleca fără bijuteriile tale preferate! Mai bine ia cu tine câțiva săculeți textili sau cutiuțe mici tapițate în care să păstrezi bijuteriile.

Chiar și zi de zi, când știi că în timpul zilei este posibil să ai nevoie să îți scoți bijuteriile (când mergi la sala poate), ia cu tine un săculeț în care să pui bijuteriile în loc să le arunci in geantă unde se pot agăța sau încurca.

Bijuterii reglabile – inele reglabile

În general vei găsi la noi pe site inele cu mărime reglabilă. Găsești informații despre mărimi în pagina Ghid mărimi iar în pagina fiecărei bijuterii vei găsi exact mărimea, sau mărimile dacă este ajustabil.

Știm că ne repetăm însă argintul este un material moale și maleabil deci reglajul se face cu foarte mare ușurință. Dar în același timp, asta înseamnă și că bijuteria se poate îndoi sau deforma foarte ușor. (Majoritatea bijuteriilor din magazinul nostru sunt din argint, din acest motiv ne axăm și noi pe sfaturi pentru bijuteriile de argint).

La orice modificare sau ajustare, pot să apară mici crăpături care fie de suprafață sau de profunzime, caz în care nu doar aspectul fizic va fi afectat dar bijuteria devine mai sensibilă și poate chiar să se rupă.

De asemenea, un inel nu poate să fie ajustat chiar la orice mărime, se poate ajusta doar 2-3 mm în circumferință la majoritatea bijuteriilor. Uneori chiar designul în sine nu poate permite o modificare foarte mare a inelului (de exmplu ar putea afecta prinderea pietrei).

Noi îți recomandăm că atunci când primești bijuteria să alegi pe ce deget vrei să o porți și să reglezi o singură dată inelul.

În plus, ai grijă atunci când ajustezi mărimea, să nu aplici o forță prea mare asupra bijuteriei, să nu tragi brusc și rapid de ea, ci să folosești mișcări cât mai lente și mai blânde.

Dacă ai grijă să respecți măcar câteva din sfaturile de mai sus, sigur o sa te poți bucura de bijuteriile tale preferate pentru mai mult timp!

Sperăm că toate sfaturile noastre îți vor fi de folos și că o să te bucuri din plin de bijuteriile de la Zorzonela!

Să ai o zi fantastică! Te invităm înapoi la cumpărături!

Zorzonela